Ștefan Baiaram, mijlocașul în vârstă de 19 ani de la Universitatea Craiova, s-a operat la Barcelona și a postat un mesaj pe rețelele sociale.
În urmă cu mai bine de o lună, Ștefan Baiaram s-a accidentat la genunchi în debutul meciului dintre FC Argeș și Universitatea Craiova, din grupele Cupei României, scor 2-1.
Universitatea Craiova a făcut deplasarea în cantonamentul din Antalya fără Ștefan Baiaram, jucător care a plecat la Barcelona pentru a se opera.
Marți seară, jucătorul a anunțat prin intermediul rețelelor sociale că a fost operat cu succes la Spitalul Quirónsalud Barcelona.
Acesta a ținut să le transmită fanilor Universității Craiova că va reveni mai puternic pe teren după intervenția chirurgicală suferită. Totuși, acesta mai are de așteptat. Cel puțin două luni va sta pe tușă Ștefan Baiaram ca urmare a operației suferite.
„Vreau să mulțumesc doctorului Ramon Cugat pentru profesionalismul de care a dat dovadă, căt și echipei mele, Universitatea Craiova, pentru sprijinul acordat. Promit că după această experiență o să revin mult mai puternic!”, a scris Ștefan Baiaram, pe Facebook.
Cotat la un milion de euro de către Transfermarkt, Ștefan Baiaram a jucat 14 meciuri pentru Universitatea Craiova în acest sezon din Superliga, reușind să înscrie trei goluri.
În stagiunea precedentă, tânărul fotbalist a marcat opt goluri în cele 36 de partide disputate în tricoul oltenilor, în campionat.
Pentru că știau că Ștefan Baiaram va fi indisponibil o perioadă, oltenii l-au transferat, în această iarnă, pe Alexandru Ișfan (22 de ani), de la FC Argeș.
Nu mai puțin de 650 de mii de euro a plătit Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, în schimbul fotbalistului care era dorit și de FCSB, și de Rapid.
Este primul transfer pe care i-l aduce Mihai Rotaru lui Eugen Neagoe, noul antrenor principal de la Universitatea Craiova, după despărțirea de Mirel Rădoi și interimatul lui Dragos Bon.
Eugen Neagoe are ca obiectiv clasarea pe un loc de podium, pentru a prinde cel puțin barajul de Conference League, cu toate că oltenii încă mai speră la titlu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER